Penita sufletului

De nesecate ploi mi-e sufletul pustiu,
De soarele arid mi-e inima brăzdată,
De verdele de Mai, la fel ca altădată,
De-a ta iubire toată, mi-atat de dor să stiu!

De buzele flămânde ce crud îmbracă sarea,
De zâmbetul senin şi ochii tăi ca marea,
De împletit şuviţe îmi e atat de dor,
Ocean îmi e fiinţa, învolburat de mor.

De nopţi cu luna plină şi şoapte de cleştar,
De vocea ta divină, ecoul dulce-amar,
De crângul poalei tale, plecând capul spăşit,
Mi-atat de dor de toate, căci prea mult te-am iubit!