Penita sufletului

Timp neprielnic, încătuşând secunde. Secunde încremenite, asemeni picăturilor de ploaie zdrobite pe caldarâm. Ploi de lacrimi ce îţi inundă fiinţa în clipe de cumpănă şi doruri mistuitoare ce ucid marile speranţe. Căutări...

Se spune că sufletul nu moare niciodată, la fel cum niciodată nu va înceta să îşi caute jumătatea. Cugetările sunt de prisos, întrebările mai mereu aceleaşi, fără răspuns. Unui suflet nu ii poţi dicta, nu-i poţi impune limite şi nu îl poţi învăţa nimic din ce este pământesc. Nici măcar nu i te poţi împotrivi, oricât te-ai zbate în încercările tale. El işi va urma calea, iar când îşi va găsi jumătatea, o va iubi dincolo de raţiunea de a fi, devenind inseparabili. Este esenţa vieţii.

Cum să trăiesc fără tine, sufletul meu?! Cum să exist fără tine?

• Învaţă-mă să îţi urmez calea!


• Învaţă-mă să îţi ating paşii pe cărările numai de tine ştiute!


• Învaţă-mă să zâmbesc vieţii cu tot seninul tău!


• Învaţă-mă sa sper dincolo de cuvinte!


• Învaţă-mă să mă ridic, dă-mi aripi către înalt şi ocroteşte-mi zborul!


• Învaţă-mă să trăiesc prin tine!

Firimituri de suflet.. Tu ştii ce e fericirea? Dar jumătatea sufletului? Fericirea este o stare relativă a celor care încă mai ştiu să viseze, iar jumătatea sufletului.. este cel mai frumos vis pe care nu vom şti nicicând să-l trăim în realitatea noastră, căci suntem prea slăbi să învăţam să ne trăim propriile vieţi.