PostHeaderIcon O altă faţă a lumii-Am ales să fiu ceea ce sunt


Am ales să fiu ceea ce sunt. Întotdeauna am considerat că oamenii sunt împărţiţi în două categorii, buni şi răi. M-a fascinat pe de o parte bunătatea inexplicabilă a celor cu suflet frumos, despre care am scris în repetate rânduri, şi prea puţin cea de a doua categorie, dar pe care a trebuit să o explorez în detaliu pentru a putea înţelege de unde vine răutatea. Credeam cu ceva timp în urmă că dacă aflu sursa răului, voi găsi o modalitate de combatere a acesteia. Nu că m-aş fi imaginat vreodată un pui de arhanghel cu suliţa în mână în încercarea de a stârpi răul, dar ai ca primă reacţie când vezi că un individ poate înmagazina atâta răutate, să-nfigi adânc suliţa în pieptul lui. Dacă închid ochii pentru câteva secunde şi îmi imaginez că aş fi pus în faţa faptului împlinit, cu siguranţă aş avea un sentiment de mulţumire şi satisfacţia răpunerii răului. Numai că, dacă tinzi să devii bun, asta daca nu cumva eşti deja, conştiinţa îţi va trosni o palmă peste cap fix când vei ridica braţul să înfigi suliţa. Cum să faci asta? Cum să ucizi omul? Ar însemna să devii şi tu unul dintre cei răi prin felul în care alegi să combaţi răul. Dar cum, cum altfel? Şi e corect? Şi de ce eu? Şi dacă cel despre care ştiu că are acea răutate nu este decât un om sub presiunea propriilor neputinţe greşit înţelese? Sau dacă este doar un om slab în faţa sorţii, a cărui conştiinţă suprimată de necunoaştere l-a adus într-un stadiu primitiv, cum să mă năpustesc asupra pieptului său cu suliţa dreptăţii? Cine îmi dă în fond acest drept?



Cu fiecare zi, oamenii sunt tot mai greu încercaţi, o văd la tot pasul, le citesc disperarea în ochi, le văd reacţiile, le suport răbufnirile celor săraci cu duhul, şi le adulmec vicleşugul şi parşivenia celor cu un coeficient de inteligenţă peste medie. Ajungi să te obisnuiesti într-atât cu ei ca făcând parte din mediul tău relaţional, că tresari deschizand ochii mari când vezi unul care împraştie în jurul lui bunătate. Intr-un astfel de mediu al josniciei, al mârşăviei, lupta pentru supravieţuire este una acerbă, o luptă în care resentimentele şi mustrările de constiinţă sunt inexistente, instinctul primar fiind primordial. Odată ce ai pătruns în această lume, până şi sângele trebuie să îţi pulseze prin vene cu iz de moarte. Nu poţi deveni o cobră într-un cuib de şerpi dacă gustul sângelui tău este de iepure. Este mai mult decat un joc de rol în care trebuie să te identifici cu un personaj negativ, de preferinţă un alfa, pe care să îl scoti la lumină într-un final cu ajutorul unei amprente bine ascunsă în suflet, atunci când vei vrea să redevii tu, cel bun.
Abia dupa ce ai fost parte din acel mediu poţi trece la eradicarea lui metodic, pas cu pas. Procesul este unul anevoios, cere răbdare, meticulozitate, acurateţe şi măiestrie în cunoasterea psihicului uman, remodelarea fiecărui individ făcându-se cu sulita înţelepciunii.

PostHeaderIcon Crima de a fi adolescent - Tiriplic, sufletu` lu` tata


Dacă ar fi să îmi amintesc cu mare drag de anii adolescenţei, de anumite perioade ale acesteia, zilele de vară în care îmi petreceam scurtele vacanţe la bunici ar fi dintre cele memorabile. Începând cu mânatul ciurdei satului, scăldatul la gârlă şi până la furatul ouălor de găină din cuibar, pentru care îmi luam seara o mamă de cafteală de la bunica, făceam tot ce îmi debita mintea de copil. Nu singur, că n-ar fi avut niciun farmec. Mă-nhăitam cu fratele cel mare, dar şi cu Dănuţ şi Călin, nepoţi ai vecinilor bunicii, de o seamă cu noi, veniţi şi ei în vacanţă să se delecteze prin praful drumului de ţară ridicat în văzduh de căruţele cu roţi de lemn. Şi nu putea lipsi celor patru muşchetari Daniela, verişoara noastră, cu trei ani mai mare ca mine, dar la fel de necoaptă şi zăpăcită pe cât de frumoasă, care ne aducea cozonac din chiler, ascunzându-l sub bluză , când eram pedepsiţi să nu mâncăm pentru te miri ce trăsnăi.

Trăsnăi care erau la ordinea zilei. Când scăpam pe uliţă, duşi eram. Prăduiam nucii încă în coajă, de nu mai ieşea culoarea maronie din palmele noastre toată săptămâna şi ne-nfigeam ca lăcustele în duzii din împrejurimi, apoi ne hlizeam unii la alţii şi râdeam de vineţiul dinţilor noştri. Plecam împreună “de vale” sărind în pasul ştrengarului, desculţi şi murdari, şi prindeam gâriţe, un soi de peşti mici cu solzi ca nişte ace la nivelul brahniilor, pe care îi aruncam pe malul pârâului cu tot cu acea vegetaţie verde cunoscută sub numele de mătasea broaştei, după care fugeam în lanul de păpuşoi şi încingeam un foc din coceni, pârleam peştele că nu se putea numi copt, şi îl serveam ca pe o delicatesă. Escaladam pantele de cătină şi culegeam fructele, un desert ce îţi făcea gura pungă, şi ne lăudam cu micile zgârieturi lăsate de arbuştii înţepatori, de care uitam instantaneu când vreunul dintre noi avea nenorocul să colecţioneze un spin în talpă. Aveam mai mereu senzaţia că timpul s-a oprit în loc pentru noi şi că suntem cei mai puternici din lume. Compusesem până şi propriul nostru cântec de drumeţie: “Patru putornici şi-o putoare”. Sărăcuţi cu duhul, ce mai. Şi ce fericiţi eram… Cântam cât să audă toată valea şi uliţa în drum spre casa bunicilor.


Zburau gâştele şi raţele care-ncotro, că ne plăcea teribil să le alergăm până se desprindeau de la pământ cu un găgăit asurzitor, că până şi preotul satului amintea la slujba de Duminică, în biserica, ce obraznicături de nepoţi are mama Ileana, mamaia noastră. Dar ne pasa? Noi eram mândri de colecţia de pene cu care ne gâdilam seara în pat până muream de râs. Şi, bineînţeles, urma să fim pedepsiţi. Frica noastră era vătraiul de pe sobă, dar cine stătea să şi-o fure? Salvarea noastră era bunicul. Bunicul era un om blând. Nu ştiu de ce eram sufletul lui. Aşa îmi spunea: “Tiriplic, sufletul lu` tata…” Şi-mi zâmbea strângându-mă la piept. Poate pentru că îi semănam bucăţică tăietă sau poate pentru că în cele doua razboaie pierduse atâţia oameni dragi.

“Tataie, dar mai spune-ne o întamplare din război”, îl rugam deseori. Ştiam că până depăna el, bunica avea să vină cu laptele proaspăt muls. În ochii lui albaştri ca cerul se perindau parcă toate evenimentele acelor timpuri în câteva secunde, din care alegea o singură secundă pe care o aşternea într-o frumoasă povestire despre vitejia ostaşilor români. S-a stins câţiva ani mai tarziu. După el i-a urmat mamaia, căci drag i-a fost să îl aibă alături toată viaţa şi nu a putut îndura lipsa lui. Vacanţele la ţară au devenit de-atunci simple poveşti ale copilariei, pe care uneori le mai spun copiilor. Şi-i vad chicotind sau dându-şi coate, iar puştoaica nu se poate abţine să nu îmi spună: “Erai mare ştrengar şi făceai multe năzbâtii, tăticule. Ştii, când o să mă fac mare, o să mă fac şi eu bunică.”

PostHeaderIcon Respectul de sine,o recunoaştere a respectului faţă de celălalt



Debutul unei relaţii este o nouă viaţă. Fericirea partenerilor, optimismul, efervescenţa, sunt deseori contagioase.. Şi cine nu şi le-ar dori? Ne-am văzut, ne-am plăcut şi suntem împreună, ce rămâne de făcut? Sună mirobolant. Dar între „ne-am plăcut” şi „suntem împreună” drumul e de multe ori lung, iar între „suntem împreună” şi „formăm un cuplu fericit”, este cale şi mai lungă, un drum extrem de delicat şi anevoios. Ca şi atunci când construieşti o casă, un cuplu se clădeşte pe multe sentimente, iar cu cât sunt mai puternice, cu atât şansele ca edificiul să reziste sunt mai mari. Dincolo de îndrăgosteala de început şi iubirea ca şi liant, principalul factor care stă la baza trăiniciei unei relaţii este RESPECTUL.

Respectul este un sentiment de consideraţie şi chiar de admiraţie, respectăm o persoană pentru valoarea pe care i-o recunoaştem şi în acest sens ne îndreptăm spre ea cu oarecare rezervă şi reţinere. Nu este vorba nici de distantă, nici de diferenţă. Este vorba pur şi simplu de voinţa de a nu brusca sau şoca fiinţa iubită. Privit din acest unghi, respectul nu se poate disocia de iubire, nu poate fi separat de dragoste. Cum să poţi pretinde că iubeşti fără a menaja fiinţa iubită? O persoană care pretinde ca iubeşte , dar care nu îşi ascultă partenerul, care constrânge împotriva voinţei celuilalt prin egoism sau folosind diferite tertipuri care induc stări afective ce ii vor face rău, nu îşi respectă partenerul ca individ, ca fiinţă umană. A respecta înseamnă a recunoaşte personalitatea partenerului, a accepta tot ceea ce reprezintă diferenţele faţă de celălalt, originalitatea şi ideile acestuia. Înseamnă să îţi poţi spune: „Celălalt nu gândeşte ca mine, nu are chef în acelaşi moment de aceleaşi lucruri ca şi mine, dar de care trebuie să ţin cont”, iar acest lucru ne îmbogăţeşte, fiind vorba de tolerantă, de maleabilitate, de modul de a înţelege şi de a accepta caracterul celuilalt. Dragostea ar deveni repede plictisitoare dacă cei doi parteneri ar trebui să gândească mereu identic.






Până şi respectarea divergenţelor de opinii aduce numeroase avantaje unei relaţii de iubire. Este unul dintre elementele care permite comunicarea cu celălalt. Totodată, este sentimentul care îţi dă puterea de a te autodepăşi prin autocunoaştere, de a repune în cauză felul în care se prezintă o persoană pe care o stimezi şi pe care o admiri, ideile sale ciudate uneori în primă fază, meritând cu siguranţă atenţia la o analiză mult mai atentă.

Intoleranţa manifestată faţă de opiniile exprimate este o formă de lipsă a respectului. Până şi gelozia este o formă de lipsă de respect, pentru că, împinsă la extrem, reprezintă o necunoaştere sau o cunoaştere greşită, urmată de o neacceptare a personalităţii şi a libertăţii individului, care poate continua cu ambiţii în a-ţi atinge scopul, până la a impune şi a domina. A îţi respecta persoana iubită înseamnă să îi permiţi să existe ca atare şi ca individ unic dincolo de binele de sine. Înseamnă să îţi acorzi respectul de sine.




PostHeaderIcon Lacrimă sărată




Am lăsat din nou să cadă
Peste-al timpului decor,
Doar o lacrimă sărată
Din trecutul plin de dor.

Să m-atingă cu descântec,

De inima nu-mi mai bate,
Să-mi aducă în lumină
Stropul meu de bunătate.

Să îmi umezească pleoapa

Şi vederea adormită,
Să privesc senin cum moartea
Se-nfiripă nedorită.

Să-mi adie buza rece

Peste glasul amuţit,
Să îmi potolească setea
Pe drum lung, spre asfinţit.

Am lăsat... Dar ţie, suflet,

Lacrima n-are ce-ţi face...
Doruri grele-ţi sunt mormântul,
Te-au ucis şi nu-ţi dau pace.


PostHeaderIcon Non-Sens, iubirea!


Sunt oameni care o viaţă-ntreagă aleargă
Iubirea s-o găsească undeva,
Alţii, fără să mişte-un deget, doar aşteaptă
Dragostea să-i găsească de va vrea.

Nici unii şi nici alţii nu sunt siguri
Că vor găsi ori ca vor fi găsiţi vreodată,
Şi simt că fără dragoste sunt singuri
Dar speră să-şi găsească iubirea mult visată.

Fie că-s mici sau mari, stăpâni ori robi,
Avuţi ori sărăcuţi deopotrivă,
De-s buni ori răi, modeşti sau poate snobi,
Dup-o fărmă de iubire sufletul le strigă.

Blânzi ori tirani, meşteri sau rupţi în coate,
De Dumnezeu aproape ori atei,
Inculţi de sunt ori cu prea multă carte,
Doresc să aibă ale iubirii chei.

Iar când în fine-n viaţa noastră apare
Şansa să fim iubiţi ori să iubim,
Deprinşi cu căutări ori aşteptare,
Uităm iubirea s-o mai preţuim.


Descarca emisiune: Penita sufletului-Radio Come4Me

PostHeaderIcon Eu cel mai mult!




Nu-i loc sub soare să poţi pierde
Speranţa de a o avea
Ori să-ţi doreşti ca alinare
Duioasă-mbrăţişarea sa.

De îţi petrece zâmbet tandru

De bun rămas sau bun venit,
Îţi sfarmă sufletul în patru
De-l porţi în pieptul de granit.

Şi inima îţi înteţeşte

Cu focul viu ce stă să ardă,
De-ţi murmură dumnezeieşte
" Cel mai mult eu ".. E minunată!

Buzele ei, guriţa mică,

Pecetluiesc dulce visare,
N-ai cum să i te-mpotriveşti
Dorinţei sale arzătoare.

Suav, iubeşte-ameţitor,

Smulgându-ţi dragoste şi doare
De-şi lasă prada sânul ei
Căuşului palmelor tale.

Parfumu-i fin şi-al tău oftat,

Toată iubirea ce ţi-o poartă,
Îţi sunt păcatul încrustat
Pe-un petic mâzgălit de soartă.




Despre mine

Fotografia mea
Codlea, Brasov, Romania
Firimituri de suflet.. Tu ştii ce e fericirea? Dar jumătatea sufletului? Fericirea este o stare relativă a celor care mai ştiu să viseze, iar jumătatea sufletului.. este cel mai frumos vis pe care nu vom şti nicicând să-l trăim în realitatea noastră, căci suntem prea slabi să învăţam să ne trăim propriile vieţi.

Cauta:

Horoscop

berbectaurgemeni
racleufecioara
balanta scorpion sagetator
capricornvarsatorpesti

Blogroll

Video

Loading...

Persoane interesate

Parteneri

Codlea Info

Radio Codlea!

toateBlogurile.ro

Check PageRank