Penita sufletului

Frumuseţea vine din interior, am ştiut acest lucru tot timpul, doar că nu tot timpul mi-a fost dat să întâlnesc astfel de oameni. Ştiam că ei există, că sunt undeva acolo şi că fac parte dintre noi, cei de rând, şi că dincolo de trupuri sunt adevărate sfere de energie pozitivă pe frunţile cărora stau mărturie aure albe asemeni coroanelor regeşti, menite să îţi înfrumuseţeze existenţa şi să îţi spulbere toate temerile, frica, neputinţele şi îndoiala. Privindu-i în ochi, lovindu-te de seninul lor, prima senzaţie care te încearcă este aceea a ruşinii, apoi simţi cum te mistuie cea mai aprigă mustrare a conştiinţei şi inevitabil îţi spui în sinea ta cu acea voce interioară pe care o descoperi blajină pentru prima dată „Tu să mă ierţi”. Şi nici măcar nu realizezi în totalitate pentru ce îţi ceri iertare. Probabil pentru că ţie îţi lipseşte acea frumuseţe şi că, în meschinul tău, pui răul înainte, prea plin de complexe şi prejudecăţi, fărâme de invidie şi răutăţi gratuite, dar şi un soi de scepticism raportat la propria persoană pe care în nesocotinţa ta îl atribui şi lor. Însă ei, ei nu sunt aşa.. Frumuseţea lor este dezarmantă, surâsul lor îţi descleştează pumnul, căldura chipului îţi topeşte inima, iar în îmbrăţişarea lor abdici. Ei sunt cei care te iubesc dincolo de puterea ta de a înţelege dragostea în toate formele ei. Îţi deschid sufletul şi te fac să ţi-l priveşti cât de minunat îţi poate fi cu o firimitură din dragul lor. Ei sunt cei care făuresc aripi viselor şi te învaţă să zbori. Ei sunt cei care se sacrifică pentru tine şi nici nu ştii să le mulţumeşti că există, căci n-ai învăţat cum se face. Ciudată mintea umană, mai ales în încercarea de a copia felul lor unic de a fi. Frumuseţea interioară vine din suflet, cu ea te naşti pur şi simplu, nu presupune învăţare şi nici exerciţiu. Purtătorul unei astfel de frumuseţi este un stigmatizat, el ştie să ardă în flăcările iubirii pentru oameni pe altarul vieţii, fericirea sa fiind fericirea celor din jur. Cel mai fericit... EU.

Dar jocul de şah este un sport al oamenilor inteligenţi, nu şi îndragostiţi, iar dragostea nu este nici pe departe un sport, cu atât mai puţin un joc al minţii. Pentru a te îndragosti nici măcar nu trebuie să ai un intelect bine dezvoltat. Mai mult chiar, toată inteligenţa îţi este greu încercată în definiri contradictorii şi spulberată în final de un singur sentiment, cel mai de temut prin unicitatea sa, acela de om îndragostit. Contrar oricărei teorii despre învinşi şi învingatori sau dogmă ce ţine de statutul social al individului, în dragoste eşti întotdeauna cel învins. Restul este numai o chestiune de atitudine şi de acceptare.

Tu …ştii şah?

Alergăm pe tot parcursul vieţii după un vis, acela de a realiza ceva. Plecând de la felia de pâine cea de toate zilele pe care fiecare om o are la masă şi până la trăinicia unei relaţii, ne străduim din răsputeri prin toate mijloacele şi cu toată încrederea să ne fie bine. Şi sperăm ca într-o bună zi aşa va fi. Fiecare etapa pe drumul anevoios către împlinire are suişuri şi coborâşuri. Spuneam mai deunăzi că fericirea este o stare relativă a celor care mai ştiu să viseze, că aceasta nu este o constantă a existenţei şi că, de cele mai multe ori, pentru a simţi gustul ei trebuie să te fi scăldat mai înainte în mocirla deznădejdii. Apoi, mai concluzionam că nu există un apogeu al acesteia, căci de fiecare dată după o mare dezamăgire, înarmaţi cu scutul înţelepciunii rezultat din evenimentele anterioare, ne avântăm mai încrezători ca niciodată, croindu-ne drum printre diferitele obstacole în speranţa că o vom atinge din nou. Viitorul îl vedem ca pe o relaţie de perspectivă cu viaţa. Şi cum viaţa este curvă, una pe care nu o poţi schimba ca pe o pereche de ciorapi, încerci sa o modelezi, trăind-o după principii şi valori bine definite, singurul mod în care visele pot deveni realizabile. Teoretic, căci un astfel de viitor este ca un joc de domino ale cărui piese nu îţi aparţin. Un viitor luminos ca un tăciune stins. Ştergem cu buretele şi o luăm de la capăt

Fericirea stă în lucruri mărunte, lucruri pe care dacă le scăpăm din vedere, ajungem să credem că nu suntem fericiţi. Ai ascultat vreodată o melodie care ţi-a dat un sentiment extraordinar de suficienţă? Atunci ai fost fericit… Te-ai bucurat vreodată nespus de o surpriza pe care cineva drag ţi-a făcut-o? Atunci ai fost fericit…

Cristina

Aveam word-ul deschis când a venit Cristina şi m-a întrebat ce fac. Scriu, i-am răspuns..
„- Hmm, bacovianule, viitor luminos ca un tăciune stins? Pare serios şi grav.”
-Da, ca un tăciune stins..

După care m-am ridicat, îndepărtându-mă de masa de lucru. Simţeam nevoia unei guri de aer. Am revenit după câteva minute, timp în care ea, Cristina, a scris în articolul nefinalizat: „Fericirea stă în lucruri mărunte, lucruri pe care…”

Înainte ca eu să mă afund definitiv într-un viitor fără perspectivă, luminos ca un tăciune stins de dragul creaţiei, am zâmbit odată cu gura de aer pe care ea tocmai mi-o adusese. Iar dacă uneori avem momente când nu suntem în stare să vedem pădurea din cauza copacilor, se va găsi cineva drag să ne facă o surpriza plăcută. Mi-am învăţat lecţia de viaţă, fericirea nu vine neapărat de unde speri, ci de unde nu te aştepţi. Astăzi am fost fericit..