PostHeaderIcon Fericirea, un pastel de culori




Omul își poartă sufletul pe unde îl duc pașii, știam până de curând. Și mai știam că el este cel care îi oferă, bucurându-l sau amărându-l în același timp atât cât poa` să ducă el cu taine de nedeslușit. Mi-a fost dat să fiu unul dintre cei care s-au aflat acolo, să ating lacrimi de fericire și să mângâi priviri a caror gingășie îti topesc inima. Și-atunci am știut. Sufletul își poartă omul în vâltoarea vieții, nu invers. Am înțeles acest lucru pentru că l-am simțit. Trebuie să fii acolo să poți vedea dincolo de cuvinte și de tot ce ți-ai putea imagina. Cu nodul din gâtlej, buimac de repeziciunea derulării evenimentelor și sub apăsarea covârșitoare a acelui ``mi se-ntâmplă chiar mie``, direct pe suflet, am suflat adieri pe fierbințeala fiecărei lacrimi rostogolită pe obraji. De ce-s oamenii atât de frumoși? Cine le creionează sensibilitatea? Cine le naște în piepturi fericirea în pastel de culori? Cine-i acel plin de har? Să vină să-i sărut talpa piciorului cu lacrimi de fericire! Înmiit, căci merită cu prisosință! Cu adevarat, fericirea stă în zâmbetul celor din jurul nostru, dragi nouă.


PostHeaderIcon Marile iubiri,câinii conştiinţei şi carapacea singurătăţii



Deseori am senzaţia că oricât de bine aş încerca să fac un lucru în raport cu altă persoană, lucruri care să reflecte bunătatea, mă urmăresc gânduri care muşcă precum câinii din conştiinţa mea, hăcuind-o şi ştirbind-o, o luptă acerbă în care conştiinţa cade răpusă cu ultimele-i cuvinte pe buze: “Eu nu am voie sa fiu asa”. Şi-atunci, în rânjetul jivinelor, te regăseşti răzbunator, potolindu-ţi setea satisfacţiei odată cu atingerea scopului. Sunt doar fracţiuni de moment ce-ţi întunecă oglindirea frumosului pe care îl reprezinti în esenţă, căci, conştiinţa va birui într-un final, lăsând loc golului amar al regretelor. Să fie câinii conştiinţei rezultatul propriilor frustrări sau un mod de apărare, parte din mecanismul perceperii celuilalt, independent de voinţa noastră?

Avem deseori tendinţa de a ne închide în propria carapace atunci când lucrurile nu merg cum trebuie, ajungând să devenim introvertiţi pe o perioadă determinată, cu toate că o atât de mare nevoie de atenţie. Indiferent că vorbim despre dezamăgiri, lipsuri, nevoi neîmplinite sau insuficienţe, închidem orice formă de comunicare cu cei din jur. O astfel de alegere ne afectează pe viitor, subconştientul acţionând ca sistem de apărare până la limita de a deveni străini de noi înşine, pierduţi în spaţiu şi timp. Şi totuşi, de ce alegem singurătatea ca soluţie de rezolvare când avem alternativa?





Iubirea de azi, trecutul de mâine.. Făcând o retrospectivă, marile iubiri au urmat acelaşi drum.
S-au născut, au înflorit, au atins apogeul şi au murit într-un final, timpul fiind relativ. Şi n-am întâlnit încă pe cineva să îmi spună că iubirea sa nu a murit. Ca dovadă stă cea de a doua mare iubire a sa. Şi vor continua astfel încât firescul existenţial să îşi urmeze cursul. De ce alegem să iubim, să hrănim o dragoste către apogeul acesteia, când suntem conştienţi că îi vom aşeza flori pe mormânt într-o bună zi?

PostHeaderIcon De ce te iubesc, soţia mea..


Tu de ce îţi iubeşti soţia? Pentru că o iubesc, a venit răspunsul. Bine, şi de unde vine răspunsul? Din suflet, mi s-a spus. Dar ce este sufletul? Am întrebat în stânga şi în dreapta. Acelaşi răspuns de fiecare dată, acelaşi gest de ridicat din umeri urmat de răspunsul: “Sufletul este suflet” . Şi câţi dintre noi nu ne-am plâns de nenumărate ori că ne doare. Sufletul, componenta spirituală a persoanei umane, creată de fiinţa divină, căreia îi poartă şi chipul; raţiunea şi libertatea. Raţiunea nu vine din hoitul numit creier ca şi mâna sau piciorul, organe de altfel, ci din spirit. O persoană completă înseamnă suflet şi trup laolaltă. Numai aşa poţi coexista alături de celălalt. Când te îndrăgosteşti, în prima fază nici macar nu te gândeşti la plăcerea trupească, ci la cât de minunată este persoana respectivă, sufletul este cel care raţionează afinităţile. Ulterior se descătuşează atracţia sexuală, cea care o completează pe cea spirituală, sufletească. În perioada tinereţii facem cu toţii aceeaşi greşeală. Barbaţi fiind, ne căsătorim sau avem relaţii sub impulsul atracţiei fizice pe care o confundăm cu dragostea. Este frumoasă, delicată, sociabilă, are un zâmbet minunat şi ne simţim bine în prezenţa ei, având acel confort psihic dat de faptul că ne aparţine. Defilăm cu ea la braţ, cu fruntea sus şi pieptul înainte, şi nu ezităm să-i spunem atât ei cât şi apropiaţilor că o iubim. Dar oare ştim cu adevărat ce înseamnă să îţi iubeşti soţia şi mai ales DE CE?


O iubeşti pentru că îţi tolerează fiecare rătăcire, pentru că îţi suportă momentele de răceală, o iubeşti pentru că ştie să zâmbească în faţa fiecărei încercări şi pentru că are puterea să îşi deschidă braţele atunci când nimeni nu o va face, o iubeşti pentru că ştie să te ridice la rang de soţ de fiecare dată când te zbaţi sub încătuşarea propriilor gânduri, o iubeşti pentru că ştie să îţi fie răspunsul la toate întrebările ce te macină. O iubeşti pentru fiecare clipă pe care o sacrifică pe altarul căsniciei de dragul tău. De ce, pentru că odată cu maturizarea relaţiei, ajungem să cunoaştem calităţile reale ale persoanei alături de care convieţuim. Iubirea nu este un foc de paie, un moft sau o iluzie din perioada adolescenţei. Iubirea este sentimentul suprem care se solidifică odată cu trecere timpului între doi oameni. Este sentimentul care îţi conferă stabilitate şi îţi întregeşte rostul.


Despre mine

Fotografia mea
Codlea, Brasov, Romania
Firimituri de suflet.. Tu ştii ce e fericirea? Dar jumătatea sufletului? Fericirea este o stare relativă a celor care mai ştiu să viseze, iar jumătatea sufletului.. este cel mai frumos vis pe care nu vom şti nicicând să-l trăim în realitatea noastră, căci suntem prea slabi să învăţam să ne trăim propriile vieţi.

Cauta:

Horoscop

berbectaurgemeni
racleufecioara
balanta scorpion sagetator
capricornvarsatorpesti

Blogroll

  • สล็อต zumo88 - สล็อต zumo88 สล็อตออนไลน์ยอดนิยม พร้อมมอบเกมคุณภาพ เล่นง่าย และดีมาก มอบประสบการณ์การเล่นเกมที่ยอดเยี่ยม บริการเกมคุณภาพ The post สล็อต zumo88 appeared f...
    Acum 2 luni

Persoane interesate

Parteneri

Codlea Info

Radio Codlea!

toateBlogurile.ro

Check PageRank