Penita sufletului

Tu de ce îţi iubeşti soţia? Pentru că o iubesc, a venit răspunsul. Bine, şi de unde vine răspunsul? Din suflet, mi s-a spus. Dar ce este sufletul? Am întrebat în stânga şi în dreapta. Acelaşi răspuns de fiecare dată, acelaşi gest de ridicat din umeri urmat de răspunsul: “Sufletul este suflet” . Şi câţi dintre noi nu ne-am plâns de nenumărate ori că ne doare. Sufletul, componenta spirituală a persoanei umane, creată de fiinţa divină, căreia îi poartă şi chipul; raţiunea şi libertatea. Raţiunea nu vine din hoitul numit creier ca şi mâna sau piciorul, organe de altfel, ci din spirit. O persoană completă înseamnă suflet şi trup laolaltă. Numai aşa poţi coexista alături de celălalt. Când te îndrăgosteşti, în prima fază nici macar nu te gândeşti la plăcerea trupească, ci la cât de minunată este persoana respectivă, sufletul este cel care raţionează afinităţile. Ulterior se descătuşează atracţia sexuală, cea care o completează pe cea spirituală, sufletească. În perioada tinereţii facem cu toţii aceeaşi greşeală. Barbaţi fiind, ne căsătorim sau avem relaţii sub impulsul atracţiei fizice pe care o confundăm cu dragostea. Este frumoasă, delicată, sociabilă, are un zâmbet minunat şi ne simţim bine în prezenţa ei, având acel confort psihic dat de faptul că ne aparţine. Defilăm cu ea la braţ, cu fruntea sus şi pieptul înainte, şi nu ezităm să-i spunem atât ei cât şi apropiaţilor că o iubim. Dar oare ştim cu adevărat ce înseamnă să îţi iubeşti soţia şi mai ales DE CE?

O iubeşti pentru că îţi tolerează fiecare rătăcire, pentru că îţi suportă momentele de răceală, o iubeşti pentru că ştie să zâmbească în faţa fiecărei încercări şi pentru că are puterea să îşi deschidă braţele atunci când nimeni nu o va face, o iubeşti pentru că ştie să te ridice la rang de soţ de fiecare dată când te zbaţi sub încătuşarea propriilor gânduri, o iubeşti pentru că ştie să îţi fie răspunsul la toate întrebările ce te macină. O iubeşti pentru fiecare clipă pe care o sacrifică pe altarul căsniciei de dragul tău. De ce, pentru că odată cu maturizarea relaţiei, ajungem să cunoaştem calităţile reale ale persoanei alături de care convieţuim. Iubirea nu este un foc de paie, un moft sau o iluzie din perioada adolescenţei. Iubirea este sentimentul suprem care se solidifică odată cu trecere timpului între doi oameni. Este sentimentul care îţi conferă stabilitate şi îţi întregeşte rostul.