Penita sufletului

Cati dintre noi nu am privit inapoi in timp si nu am regretat anumite perioade ale tineretii? Imi amintesc de parca a fost ieri cum atrageam nemultumirea parintilior, a dascalilor, a vecinilor, a oamenilor mari din jurul meu. Si am furat si merele din curtea vecinului. Ce, parca stia sasul de peste drum ca noi dadeam iama in livada lui de pomi, cei din blocul de vis-a-vis? Nici pomeneala, il salutam respectuos cu plecaciuni pana in pamant cand il vedeam pe strada, zicandu-ne in gand: „Da-ti-ar D-zeu sanatate, nenea Hantz, ca bune mere mai ai!” Toamna ii sparleam toate nucile, iar visinele si ciresele nici nu apuca sa le vada saracu, dar nici sa se coaca de-a binelea nu le lasam in luna lui cuptor. Alteori o zbugheam pe deal, iar in drum ne opream la vila altui sas si-i praduiam toate macesele din gard, macese ce urmau sa ne fie munitia in jocul nostru de-a „hotii si vardistii”. Si ne apuca seara pe coclauri, ajungeam acasa si ne rugam sa fie intrerupt din nou curentul gratie directivelor socialiste, si uite-asa o puneam de un „de-a v-ati ascunselea”. Bucurosi nevoie mare ca ne putem piti peste tot, incepand din iarba din curtea scolii si pana in beciul blocului, acolo unde pentru prima data am si vazut cum arata un san de femeie, si terminand cu varful plopului care se inalta pana la etajul trei, locul in care nici mama cercetasilor nu te gasea, ne-ncingeam intr-o adevarata competitie de „primul pune ochii, urma scapa turma” . Si scapam, nebatuti uneori, atunci cand pierdeam notiunea timpului iar tatal meu ne fluiera pe mine si pe fratii mei sa intram in casa. Asa s-a intamplat si in acea noapte de vara, era aproape de Sf. Petru. Sa tot fi fost la inceputul clasei a zecea, iar fratele cel mare ultimul an la liceu. Cel mic, puiul mamei, era deja in casa de cu seara. Noi insa, cei mari, cu tuleii mijiti bine si cu mintile clocotind a fete cu sani ca de mar, ne-am pierdut care cum a reusit printre sarutari pe care abia acum le descopeream fascinante, la fel ca si durerile de toata jena din jurul abdomenului. Si ne-am ratacit pana dupa zece seara, cand primul fluierat al tatalui ne-a scos din visarea amestecului de fluide ale gurilor ce nu mai conteneau sarutandu-se..

„Frate, hai sa mergem ca ne fluiera tata!” Imediat, i-am raspuns fratelui meu. Doar nu murea daca mai astepta un pic, cand era mai dulce imbratisarea.. ca sa nu spun cand reusisem in sfarsit sa ajung sa imi strecor mana pe sub bluzita ei si sa-i simt sanul in causul palmei. Atunci s-a trezit si tata sa fluiere?? Nu stiu cand a fluierat a doua si a treia oara, nici cand a zburat timpul, ca nu mai aveam noi minte decat pentru umflatura din pantaloni si fierbinteala ce ne clocotea prin vene, ca deodata ne-am trezit ca sunt luminile stinse la etaj. Ooops, ne-am mai pupat de cateva ori si fuga acasa. Am sarit cate doua trepte pe scari si... usa incuiata? Nuuu! Si suna la usa, si ciocane, si apare si tata.. Nu singur, ci cu sfanta nuia. Sau curea? Nu mai stiu, nu eram primul , fratele meu incaltase primele lovituri, eu am fugit in jos pe scari. Apoi am auzit vocea tatalui: „Sa veniti in casa cand v-oi chema eu!” Mahniti, imbracati ca la amiaza, ne-am asezat pe banca in fata blocului storcandu-ne mintea cum sa facem sa ajungem in patul nostru, eram deja obositi si visam un loc caldut si somn ca pe o „Eugenia”, alimentul olimpic al acelei perioade.

N-a trebuit sa stam prea mult, inventivi cum eram, am hotarat sa intram in casa prin balcon, escaladand etajul unu pe vita de vie. Zis si facut, fratele meu m-a imbarcat, eu fiind mai slabut si mai mic ca varsta, insa am avut grija sa il conditionez ( daca avea sa ne prinda tata sa ii spunem ca el a intrat ), am intrat pe usa de la balcon care era deschisa direct in sufragerie, apoi in hol, am descuiat usa tiptil si tot la fel de silentios ne-am furisat in patul nostru din camera, aranjati si impachetati de somn, fix in pijamale! Si ce mandri eram de noi, ii pacalisem asa de frumos pe parinti, iar ei habar nu avea, stiau ca odraslele lor stau zgribulite undeva afara in frig. Ha, ha , ha! Prostule, nu mai rade, mi-a spus fratele. Stii ce? Eu zic ca ar fi mai bine sa mergem la ei in camera sa ne cerem iertare si sa le spunem ca am venit. M-am uitat lung la el, avea dreptate. Daca isi faceau griji? Daca s-au uitat pe geamul care dadea catre bancile din fata blocilui si nu ne-au mai vazut, clar s-ar fi ingrijorat. Ne-am ridicat din pat indreptandu-ne catre usa de la camera lor in varful picioarelor. Ca de obicei, fratele meu primul. In momentul in care fratele a apasat manerul usii, pe clanta, acel moment in care fara sa vrei sa aude un scartait de metal si el a vrut sa deschida usa cu „te rugam sa ne ierti” pe limba, tatal nostru s-a infipt in usa ca o vijelie, blocand-o si strigand catre mama: „Hotii, femeie, hotiii!!!” Ce ne-am speriat noi de reactia tatalui, dar ce sperietura au tras ei pana s-au lamurit ca dincolo de usa de la camera lor le sunt progeniturile..

Sigur, a urmat binecunsocutul interogatoriu. Cine, de ce, cum , pe unde , bla-bla, dupa care am fost expediati in ... Oooo, nu, nu afara, si nu oricum!! In pijamale, pe casa scarii in genunchi cu mainile ridicate amandoi, in fata usii de la intrare in apartament. „Stiti ce se intampla acum, nu?”„Vine lumea de la schimbul trei, nu cumva sa vad ca v-ati ridicat de aici sau ca mi-ati plecat, ca nu stiu ce fac cu voi, s-a inteles? Aveti grija, ma uit pe vizor.” Am inlemnit. Nuuu, nu era posibil, cum sa ..? Adica, eu cu fratele meu? Noi, cei care pupam fetele in curtea scolii, care aveam totusi 16 si 18 ani, e drept, neimpliniti, dar oricum. Cum sa fi stat sa rada parintii fetelor pe care le inghesuisem de noi. Din priviri m-am inteles cu fratele meu, probabil ca tata nu constientiza ce inseamna sa fii adolescent ranit in orgoliu, in amorul propriu. Ne-am ridicat si am luat-o la fuga pe scari, am iesit pe usa din spate de la uscatorie si direct printre gunoaie ne-am facut nevazuti. Cum? In pijamale amandoi, eu in sosete, iar fratele in niste botosei crosetati. N-am sa detaliez cum ne-am petrecut noaptea, cum am ajuns inapoi in scara blocului dupa ce am luat la pas tot cartierulu si cum am aterizat pe bloc, nici cum vecinul de la 4 ne alerga in jurul antenei crezand ca vrem sa-i furam amplificatorul pentru bulgari, in schimb am sa va spun ca a fost o noapte in care mi-am tinut fratele in brate de frig, ca dardaiam amandoi la 4 dimineata, ca tot de frig ne-am invelit cu presurile de la intrare ale vecinului care era plecat la mare, ca tot de frig am coborat la intrarea in beci unde ni se parea cald si am ascultat in acea liniste a dimineatii fiecare closet caruia i se tragea apa si faceam pariuri ca este cel de la vecinul X sau Z. A fost o noapte lunga, una dintre noptile adolescentei mele, o adolescenta a unor timpuri mult prea frumoase pentru a nu le zambi amintindu-mi. Nu stiam ce vrea sa spuna, ne-am privit mirati si eu si fratele meu.

Astazi, am intrat in biserica, am deschis usa si spre surpinderea mea, lucru care nu se intampla de obicei, toti pustanii astia care inca se mai numesc „minori”, dar care sunt mai batrani si mai versati decat parintii nostri, stateau in genunchi, sa tot fi fost ei vreo 5-6 la numar, si se rugau. Chiar se rugau! M-a strabatut un fior a nu stiu ce, incercandu-ma acea senzatie de mirare, uimire, iar in linistea sfantului lacas am auzit o voce: „Care esti cu crima aici,sa te rogi cu rugaciunea asta in fiecare zi,ai inteles?”