Penita sufletului

Cine ar putea să spună cum este prima oară
Cum să-l accepţi, să-l porţi, în suflet ca povară
Când el ţi se-nfiripă un dulce sentiment
Şi-l scrii ca pe-o iubire-n al vieţii pergament

Cine ar putea s-aleagă ce dor să-l împlinească
Din depărtări de-apare cerşindu-ţi să iubească
Şi-n piept iţi scrijeleşte cu litere de sânge
De nesecate lacrimi în suflet iţi va plânge

Cine să poată oare.. să-ndure atâta chin
Să îi zâmbească vesel amarului-pelin
Să moară-ncet pe lespezi de zbucium însetate
Cu-a sa speranţă vaga de mare nedreptate

Cine ar putea sa strige crezând la nesfârşit
Închis în glob de sticlă să fie auzit
Când linişte-i apasă pe cei din jur, pe toţi
Ce altă închisoare mai aspră să suporţi?

Cine-ar putea? Un suflet, zdrobind pietre de moară
Iubind tăcut, umil, cu patima, să-l doară
Până-n văzduh, la ceruri, de-o mie şi-napoi
Astăzi mai mult ca ieri, tu pentru amândoi.