PostHeaderIcon Păcatul meu

O zărisem de pe vremea când era de-o şchioapă, m-a atras aroganţa afişată ce lăsa să întrevadă un licăr din senzualitatea ce avea s-o întregească în femeia pe care şi-ar fi dorit-o orice muritor... Puştoaică şi mai ales rebelă, sclipitoare şi misterioasă, o adevărată maşină de subjugat suflete!
Şi-i cădeau sub călcâi precum muştele, iar ea nu ezita să strivească... O văduvă neagră în devenire. Şi-atunci, în mintea mea a încolţit gândul, gând ce l-am hrănit cu ambiţii duse la extrem, până acolo unde imaginaţia mea se contopea cu orizontul. Zile de trudă ticluite cu meticulozitatea unui ceasornicar, nopţi între agonie şi extaz, toate menite să-mi aducă certitudini...

N-o iubeam, era jucătorul ideal, femeia prin porii căreia puteam respira aerul îmbătător al înâlţimilor, acolo unde numai cei ce sunt artizani pot ajunge. Versul ei desprins din bucăţi de suflet, scrijelea inimile celor ce-l citeau, iar poemul ofrandă rostindu-i-l pe buze îi mângâia aripile ce-o înălţau către soare, departe de bulgării de pământ pe care femeile îi scormoneau cu ciuda neputinţei de a o putea privi înfloritoare. Am ştiut că i-am topit inima şi mi-am luat picătura cu numele ei, la fel cum am ştiut că indiferent ce avea să se-ntâmple vreodată, avea să mă iubească toată viaţa, pecetluind un inevitabil păcat. Al meu. Topisem iceberg-ul, împlinisem femeia şi-i adusesem pe buze 'te iubesc-ul' mult râvnit. Scăpasem nu doar de dulcea trecere în nefiinţă în mrejele văduvei negre, ci reuşisem să citesc în priviri „vreau să-ţi fiu soţie”... Copil nebun... Nu ea. Eu... Căci mă jucam cu aceeaşi inconştienţă cu sufletul femeii care mă iubea mai presus ca viaţa! Trofeul... Piedestalul strălucitor, al meu, bărbatul, unicul din viaţa ei... şi virginitatea-i de neatins, pe toate mi le-a aşternut în căuşul palmei. Sunt ale tale, aşa mi-a zis...

Şi mi-am dorit să o-ntâlnesc de-adevăratelea... Acelaşi meschin ce avea să ducă la bun sfârşit ce începuse mânat de ambiţii cutremurătoare. Ghemuită într-un colţ al odăii, cu lacrimile şiroindu-i pe obraji, implora să n-aducă glasul roţilor de tren pe şinele ce-mi deveniseră covor de-ngropăciune, căci mărturie mi-au stat vorbe ce au dezlegat misterul enigmaticei ei existenţe. Ea, femeia Primăvară, îşi mângâia zilele-i numărate într-un cărucior cu rotile cu soarele meu, cel pe care i-l făurisem în tot acest timp...

Se spune că, mai devreme sau mai târziu, totul se întoarce împotriva ta şi te izbeşte doborându-te cu aceeaşi intensitate cu care ai lovit. Cu-adevarat, iubeam ce n-aveam să pot atinge vreodată. Doar fierul rece al căii ferate îmi reamintea că încă mai respir.. S-o iert, mi-a îngăimat suspinând, sunt doar o legumă cu suflet, nu îmi ucide păcatul de a te fi iubit! Păcatul ei, păcatul meu..

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Despre mine

Fotografia mea
Codlea, Brasov, Romania
Firimituri de suflet.. Tu ştii ce e fericirea? Dar jumătatea sufletului? Fericirea este o stare relativă a celor care mai ştiu să viseze, iar jumătatea sufletului.. este cel mai frumos vis pe care nu vom şti nicicând să-l trăim în realitatea noastră, căci suntem prea slabi să învăţam să ne trăim propriile vieţi.

Cauta:

Horoscop

berbectaurgemeni
racleufecioara
balanta scorpion sagetator
capricornvarsatorpesti

Blogroll

Video

Loading...

Persoane interesate

Parteneri

Codlea Info

Radio Codlea!

toateBlogurile.ro

Check PageRank